![]() |
|
|
Comunicat de presa Scurgerile de date din banci si institutii financiare pot fi oprite folosind solutii software românesti Cluj-Napoca, 13-Mai-2008 – Furtul de date confidentiale despre clienti sau scurgerile de informatii din companii pot provoca daune financiare si de reputatie firmelor; evenimentele recente aratând cât de vulnerabile sunt institutiile financiare atacurilor din interior. Tehnologia moderna, menita sa creasca productivitatea si sa faca viata mai placuta, poate deveni o amenintare în mâinile unor persoane rau intentionate. Endpoint Protector 2008, solutia companiei CoSoSys previne eficient scurgerea de date, în cadrul companiilor din domenii sensibile de activitate, inclusiv banci si servicii financiare. Furtul de date privind cardurile de credit ale clientilor unei banci importante din România au aratat recent cât de usor persoanele din interior pot obtine date confidentiale. In ziua de azi, companiile stocheaza date confidentiale, fie date generale despre angajati sau date despre clienti, fie informatii financiare. Pastrarea în siguranta a acestor date nu este doar o obligatie asumata fata de clienti sau actionari, ci si o obligatie de a respecta standardele în vigoare, cum ar fi cele de securitate ale Payment Card Industries (PCI). “Companiile trebuie sa îsi revizuiasca politicile de securitate a datelor si sa ia masuri pentru a preveni furtul de date din interior. Acum multe companii se limiteaza la a se proteja împotriva amenintarilor exterioare cum ar fi atacurile de pe Internet. Studii recente arata ca mai mult de 70% dintre atacuri sunt conduse de oameni din interior”, spune Roman Foeckl, Director General al firmei CoSoSys. Endpoint Protector 2008, aplicatia dezvoltata de CoSoSys, ofera companiilor posibilitatea de a controla dispozitivele portabile, permitându-le sa monitorizeze si sa previna transferul de date confidentiale prin acestea. In cazul în care folosirea lor este necesara pentru a nu afecta productivitatea, Endpoint Protector 2008 poate folosi criptarea 256 bit AES pentru a garanta siguranta datelor, chiar daca angajatul nu doreste acest lucru. Modulul de monitorizare a fisierelor permite organizatiilor sa efectueze un audit al datelor care au fost transferate pe dispozitive portabile de catre angajati. Endpoint Protector 2008 controleaza folosirea CD/DVD-Player-elor, a Flash Drive-urilor USB, a cardurilor de memorie, a telefoanelor de ultima generatie, a PDA-urilor, a iPod-uri, a hard-urilor externe, a camerelor digitale, a MP3 play-erelor, a dischetelor, a zip drive-urilor, a dispozitivelor firewire si a altor echipamente care pot fi utilizate în scopul furtului de date. Endpoint Protector 2008 ofera companiilor un mediu de lucru sigur fara sa piarda din productivitate, prevenind scurgerea de date sau pierderea accidentala a acestora. Despre CoSoSys Compania CoSoSys este specializata în dezvoltarea si distributia de software pentru îmbunatatirea dispozitivelor de stocare portabile si solutii pentru securitatea porturilor calculatoarelor. Portofoliul aplicatiilor include functii de la protejarea prin parola si sincronizarea datelor, pâna la prevenirea accesului neautorizat. Distributia produselor CoSoSys se face la nivel global prin fabricantii de hardware de talie mondiala, dar si direct catre utilizatori prin magazinul virtual disponibil pe www.cososys.com. Compania CoSoSys se bucura de o crestere continua a numarului de utilizatori la nivel mondial. Compania are sediul în Cluj-Napoca, România si are reprezentanti de vânzari în Statele Unite ale Americii si Germania. Imagini si materiale aditionale sunt disponibile la:
http://www.cososys.com/press_room.html Contact de presa:
CoSoSys Ltd. |
|